39 de ani de la catastrofa de la Cernobîl – cel mai mare accident nuclear din istorie
Republica Moldova comemorează victimele catastrofei de la Centrala nucleară de la Cernobîl, produsă în noaptea de 26 aprilie 1986 – cel mai grav accident nuclear din istorie.
La lichidarea consecințelor acestei tragedii au participat peste 3.350 de locuitori ai fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești, dintre care 14 persoane erau originare din orașul Rezina.
Cu prilejul comemorării a 39 de ani de la dezastru, primarul orașului Rezina, dl Simion Tatarov, a adus omagii și mulțumiri celor 6 participanți la intervenție care sunt încă în viață. În semn de recunoștință pentru curajul, sacrificiul și devotamentul lor, aceștia au primit un cadou de preț din partea administrației locale.
Eroii de la Cernobîl nu trebuie uitați. Prin faptele lor, au contribuit la salvarea a milioane de vieți, plătind adesea un preț uriaș pentru aceasta.