Felicitare de Ziua Națională a României
Astăzi, 1 Decembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României, am adus un omagiu celor care au contribuit la făurirea statului român modern. Alături de elevi, reprezentanți ai societății civile și colegii din Primărie, am depus flori la bustul lui Constantin Stere și Regele Ferdinand, simboluri ale unității și demnității poporului român.
Ziua Națională este un prilej de a ne reaminti valorile care ne unesc și de a privi cu încredere spre viitor, inspirați de exemplul celor care au luptat pentru identitatea noastră națională.
La mulți ani, România!