27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova
Astăzi, 27 aprilie – zi marcată în calendar pentru Republica Moldova, în această zi sărbătorim unul dintre simbolurile naționale ale Republicii Moldova, care ne identifică pretutindeni ca popor – Drapelul.
Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.
Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Drapelul de Stat reprezintă o pînză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pânzei de 1:2, tripartită vertical egal, începând de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi avînd în mijlocul cîmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului.


